Nici nu stiu cum sa incep postarea asta. Ultima gaselnita publicitara a acestui sistem social de rahat m-a scos din minti!
Pe scurt:
TVR-ul s-a gandit si s-a tot gandit cum sa-si tina rating-ul macar asa cat sa nu moara de foame. Si ce le-a trecut celor din conducere prin nucile alea pe care le au pe post de capete? Sa scoata la inchiriat ORFANI!
Da da ati citit bine. Scoatem la inchiriat orfani sub umbrela unei "campanii umanitare" care suna cam asa:
"De craciun ia un orfan acasa!"
Increfuckingdibil nu-i asa?? Adica dupa ce ne futem creierii cu Rosii Montane, gaze de sist, maidanezi, oameni iesiti in strada pentru toate astea, o dam gratios in ultimul stadiu de cruzime indreptat impotriva unor copii si asa aproape napastuiti de soarta. Niste copii al caror destin este pecetluit in proportie de 90% de un sistem social defect si plin de bube mai ceva ca o broasca raioasa!
De ce fac oamenii acte caritabile cu predispozitie catre sarbatori? Pentru ca ne simtim inutili? Nu! Pentru ca suntem indeajuns de dobitoci si de aroganti incat sa vrem recunoscute niste merite care de fapt nu ni se cuvin. Daca ne-am fi simtit inutili, daca am fi facut asta doar pentru constiinta noastra nu s-ar apela la presa si nu am putea inventa o asemenea campanie care sa-i ingroape in durere si mai mult pe acesti copii!
Ce impresie aveti domnilor TVR-isti? Ca pustiul ala adunat dintr-un orfelinat va lesina de recunostiinta pentru 3 zile petrecute intr-o familie? Cum il puteti lasa sa retraiasca trauma abandonului? Cum i se va explica sfarsitul celor 3 zile astfel incat sa nu se autoconsidere defect? Ati calcat, javre ordinare avide de excelenta ce sunteti, in vreun ofelinat vreodata? Vi s-a agatat vreodata de mana, sau de marginea hainei, un prichindel subnutrit si anemic, rugandu-va daca nu prin cuvinte, macar din priviri sa il luati acasa si sa il faceti al vostru??
Ati vazut vreodata un orfan care tresare la fiecare zgomot mai puternic sau ton mai ridicat, de frica batailor incasate? Cum puteti face carne de tun din copii astia si sa va asteptati la recunostiinta pe 1 ianuarie?
Copii astia au nevoie de incredere, de sustinere, de educatie si de dragoste constanta! Nu de minuni care tin doar 3 zile. Nu de prabusirea sinelui prin retrairea unui abandon! Povestile lor sunt crunte si-ti frang sufletul. Dar ca sa le stii aceste povesti, presupune sa ii cunosti si sa fii acolo o data pe saptamana, o data pe luna....nu doar 3 zile de craciun!
Proiectul asta este inuman! Proiectul asta ii va secera pe micutii astia si asa doborati de sistem. Asta urmarim? O imagine fabuloasa construita pe trupurile si sufletle copiilor abandonati?
Vi s-au plictisit plozii acasa si cum nu sunteti de acord cu animalele de companie in casa, ii aduceti un orfan? Cam asa suna mizeria asta!
Domnilor TVR-isti, campania dumneavoastra nu e de sustinut sau nu! Ea incalca orice valori morale pe baza carora, parintii nostri, profesorii nostri si isotria s-au chinuit sa ne construiasca! V-ati scos la vanzare sufletele, inteleg asta, dar nu adaugati la pret si sufletele unor copii fara sansa la o viata normala! ASTA E CRUZIME!!!
In prag de sarbatori, ati adus tristete in lumea in care eu traiesc si o durere si mai mare in lumea in care copiii astia traiesc! Nu va spun "sa va fie rusine!", exista ea o lege a compensatiei in care eu cred cu tarie!
Este ODIOS!!!! Pur si simplu ODIOS!!!
duminică, decembrie 15, 2013
miercuri, octombrie 17, 2012
Rost...de Dan Puric
Când te desparți din vina ta, încerci o vreme să te lupți cu ireversibilul, îți dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă și renunți. Când te desparți din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înțelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas, și te chinui să pricepi ce n-a fost bine și unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum. La
fel se întâmplă și atunci când te desparți de țara ta. Dezamăgit, înșelat, mânios, îndurerat. Nu ți-e usor s-o lași. Țara și mama nu ți le alegi. Te așezi pe celălalt mal al lumii și cauți răspunsul: ce s-a întâmplat cu țara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.
României i-a dispărut rostul. E o țară fără rost, în orice sens vreți voi. O țară cu oameni fără rost, cu orașe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, mașini și țoale fără rost, cu relații și discuții fără rost, cu minciuni și înșelătorii care nu duc nicăieri. Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul și credința.
Bătrânii. România îi batjocorește cu sadism de 20 de ani. Îi ține în foame și în frig. Sunt umiliți, bruscați de funcționari, uitați de copii, călcați de mașini pe trecerea de pietoni. Sunt scoși la vot, ca vitele, momiți cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privați prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde și bătute, asta au ajuns bătrânii noștri. Câini ținuți afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiți. O fonotecă vie de experiență și înțelepciune a unei generații care a trăit atâtea grozăvii e ștearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.
Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în țara aia? Cine-l mai are și cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susține un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajați să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supraviețui fără ajutoare de la țările “prietene”. La noi chestia asta se numește “agricultură de subzistență” și lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca țăranii să-și cumpere roșiile și șoriciul de la hypermarketuri franțuzești și germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoșilor dimineața, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiță până de Ignat, corcodușele furate de la vecini și iazul cu sălcii și broaște sunt imagini pe care castrații de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înțelege și, prin urmare, le califică drept niște arhaisme barbare. Să dispară! Din bețivii, leneșii și nebunii satului se trag ăștia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu știu ce înseamnă pământul, câtă liniște și câtă putere îți dă, ce povești îți spune și cât sens aduce fiecărei dimineți și fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineața și plecau la câmp cu ciorba în sufertaș. Pe toți gângavii și pe toți puturoșii ăștia i-au făcut comuniștii primari, secretari de partid, șefi de pușcării sau de cămine culturale. Pe toți ăștia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creștinește.
Credinta. O mai poartă doar bătrânii și țăranii, câți mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume și pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă și flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or sa moară oamenii ăștia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu. Avem, în schimb, o variantă modernă de credință, cu fermoar și arici, prin care ți se văd și țâțele și portofelul burdușit. Se poartă la nunți, botezuri și înmormântări, la alegeri, la inundații, la sfințiri de sedii și aghesmuiri de mașini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluției. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă și cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu’ părinte, e urgent. Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăștia depozite și vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulțesc, credincioșii se împuținează, sfinții de pe pereți se gândesc serios să aplice pentru viză de Canada . Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân și cu bani, cu care se mărită. Băieții noștri fură bancomate, joacă la pokere și beau de sting pentru că știu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinții noștri pleacă să culeagă căpșuni și să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct și cancer pentru multinaționalele lor, conduse de securiștii nostri.
Sună-ți bunicii, pune o sămânță într-un ghiveci și aprinde o lumânare pentru vii și pentru morți.
României i-a dispărut rostul. E o țară fără rost, în orice sens vreți voi. O țară cu oameni fără rost, cu orașe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, mașini și țoale fără rost, cu relații și discuții fără rost, cu minciuni și înșelătorii care nu duc nicăieri. Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul și credința.
Bătrânii. România îi batjocorește cu sadism de 20 de ani. Îi ține în foame și în frig. Sunt umiliți, bruscați de funcționari, uitați de copii, călcați de mașini pe trecerea de pietoni. Sunt scoși la vot, ca vitele, momiți cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privați prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde și bătute, asta au ajuns bătrânii noștri. Câini ținuți afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiți. O fonotecă vie de experiență și înțelepciune a unei generații care a trăit atâtea grozăvii e ștearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.
Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în țara aia? Cine-l mai are și cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susține un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajați să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supraviețui fără ajutoare de la țările “prietene”. La noi chestia asta se numește “agricultură de subzistență” și lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca țăranii să-și cumpere roșiile și șoriciul de la hypermarketuri franțuzești și germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoșilor dimineața, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiță până de Ignat, corcodușele furate de la vecini și iazul cu sălcii și broaște sunt imagini pe care castrații de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înțelege și, prin urmare, le califică drept niște arhaisme barbare. Să dispară! Din bețivii, leneșii și nebunii satului se trag ăștia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu știu ce înseamnă pământul, câtă liniște și câtă putere îți dă, ce povești îți spune și cât sens aduce fiecărei dimineți și fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineața și plecau la câmp cu ciorba în sufertaș. Pe toți gângavii și pe toți puturoșii ăștia i-au făcut comuniștii primari, secretari de partid, șefi de pușcării sau de cămine culturale. Pe toți ăștia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creștinește.
Credinta. O mai poartă doar bătrânii și țăranii, câți mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume și pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă și flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or sa moară oamenii ăștia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu. Avem, în schimb, o variantă modernă de credință, cu fermoar și arici, prin care ți se văd și țâțele și portofelul burdușit. Se poartă la nunți, botezuri și înmormântări, la alegeri, la inundații, la sfințiri de sedii și aghesmuiri de mașini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluției. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă și cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu’ părinte, e urgent. Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăștia depozite și vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulțesc, credincioșii se împuținează, sfinții de pe pereți se gândesc serios să aplice pentru viză de Canada . Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân și cu bani, cu care se mărită. Băieții noștri fură bancomate, joacă la pokere și beau de sting pentru că știu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinții noștri pleacă să culeagă căpșuni și să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct și cancer pentru multinaționalele lor, conduse de securiștii nostri.
Sună-ți bunicii, pune o sămânță într-un ghiveci și aprinde o lumânare pentru vii și pentru morți.
luni, iunie 04, 2012
Am imbatranit ma!!
Eu intr-o discutie cu o pustoaica de vreo 20 de anisori.Ea foarte nefericita de iesirea la junkhouse de cu o seara inainte.
Eu ca un om normal intreb: "Unde e carciuma asta?"
Ea foarte naturala imi spune: "Aaaa nu ma! Junkhouse e o casa parasita unde se drogheaza lumea! Si mie mi s-a spart pastila prost aseara...."
Mi-a bubuit creierul.Cand a plecat mi-a promis ca imi va trimite niste karma pozitiva...
joi, mai 31, 2012
Marea si cu mine in dementa unui fir de nisip
Mi-e dor de mare, de zilele alea in care imi venea sa imi smulg pielea de pe mine.De zilele in care lesinand de cald, imparteam o bordura cu pustimea de-o varsta cu mine, plini de praf toti si zdreliti in genunchi (remember frunza? :)) ).Asta pana se gasea unul care sa spuna: "Hai ba la plaja!".Aia era..
Ne intorceam cam pe la apus, sleiti de alergatura pe plaja si de drumul facut pe jos dus-intors.Cu pielea sarata si arsa de soare.
Mi-e dor de primul sarut in mare.El, mult mai matur, eu cu o emotie in gat de mama mama :)). El cu cicatricile ce-i brazdau pieptul, eu cu pletele revarsate si sarate si....pustoaica de clasa a 10a.Nu mi-e dor de el, de barbatul in sine.Mi-e dor de emotia aia pe care o racorea marea, de tremuratul ala pe care il linisteau valurile.Imi doresc sarutul asta cu EL, EL de acum.Eu tunsa scurt si blonda, el cu pletele negre si barba sarate.Aceeasi emotie si acum, aceeasi teama de el, de mine, de noi...Eu dupa 10 ani, aceeasi teama dulce.Fiorul banalei atingeri a cotului.Ochii care zambesc si-mi spun: "Sa nu te schombi niciodata!".Toate asta le vreau in mare.Mai conteaza cat va dura?Mi-e dor de mare!
Mi-e dor de prima bere bauta pe dig la "SlipKnot" :)) ahhh...De primul acord de chitara ascultat acolo.De prima tigara (jur ca ma las de fumat :D ) fumata pe pietrele alea.De prima data cand ne-a legitimat garda...Toate astea se intamplau cu ea aproape.cu MAREA la doi pasi.Marea asta face parte din mine.
cate povesti au inceput pe malul ei si cate s-au terminat?Mi-e dor de luminile din mare, sa inot printre ele, sa-mi alint picioarele in nisip, EL s ama sarute, iar marea sa vorbeasca.Vreau acasa...
Ne intorceam cam pe la apus, sleiti de alergatura pe plaja si de drumul facut pe jos dus-intors.Cu pielea sarata si arsa de soare.
Mi-e dor de primul sarut in mare.El, mult mai matur, eu cu o emotie in gat de mama mama :)). El cu cicatricile ce-i brazdau pieptul, eu cu pletele revarsate si sarate si....pustoaica de clasa a 10a.Nu mi-e dor de el, de barbatul in sine.Mi-e dor de emotia aia pe care o racorea marea, de tremuratul ala pe care il linisteau valurile.Imi doresc sarutul asta cu EL, EL de acum.Eu tunsa scurt si blonda, el cu pletele negre si barba sarate.Aceeasi emotie si acum, aceeasi teama de el, de mine, de noi...Eu dupa 10 ani, aceeasi teama dulce.Fiorul banalei atingeri a cotului.Ochii care zambesc si-mi spun: "Sa nu te schombi niciodata!".Toate asta le vreau in mare.Mai conteaza cat va dura?Mi-e dor de mare!
Mi-e dor de prima bere bauta pe dig la "SlipKnot" :)) ahhh...De primul acord de chitara ascultat acolo.De prima tigara (jur ca ma las de fumat :D ) fumata pe pietrele alea.De prima data cand ne-a legitimat garda...Toate astea se intamplau cu ea aproape.cu MAREA la doi pasi.Marea asta face parte din mine.
cate povesti au inceput pe malul ei si cate s-au terminat?Mi-e dor de luminile din mare, sa inot printre ele, sa-mi alint picioarele in nisip, EL s ama sarute, iar marea sa vorbeasca.Vreau acasa...
duminică, decembrie 25, 2011
Asa de sarbatori, asa ca dupa un an de zile...
Hei salut salut, uite ca a trecut atata timp, mai mult de un an de zile (doar un pic :P).Un an in care am crescut, am cazut, m-am ridicat, am plans de fericire, de tristete, am invatat, am renuntat la obiceiuri, am capatat poate altele noi, am citit, am adoptat, am iubit, am urat poate....Un an plin si obositor dar la sfarsitul caruia inca am energia necesara sa zambesc cu gandul la o ramura de cires inflorita!
Vine Craciunul domnii mei, vine iar fara sa ne intrebe daca suntem de acord, vine aruncand peste tot colinde tipate si filme prea vechi si dulci, vine si ne aduce aminte ca am mai crescut cu un an, ca ar trebui sa fim mai intelepti si mai maturi, cand noi de fapt tanjim la adolescenta. Si mai vine cu vreme urata (inca nu ne-a atins zapada, ci doar gerul).Vine Craciunul si ne intreaba ce ne dorim....Cu gandul la motor si la drum si la mare toti raspundem intr-o secunda: VARA!!!
Ne dorim caldura si soare, suntem legati acum.Suntem niste copii obligati de parinti sa faca teme de care nu au chef.Ne strangem prin carciumi pline de fum, bere si zambete si tristeti.Ne strangem acolo si ne povestim vara personala, si radem si bem si ochii ne stralucesc si nu ne mai pasa ca injuram de mama focului la semafor cele 40 de grade la umbra cu doar cateva de luni in urma.
Suntem prinsi acum, alergam dupa cadouri si rezervari pentru revelioane.Suntem prea agitati si ocupati sa ne mai uitam in jur, abia cand ajungem acasa si privirea se opreste la casca, abia atunci zambim cu gandul la nisipul fierbinte.Cati dintre noi realizeaza ca in perioada asta isi uita sufletele?Fix acum, cand ar trebui sa fim atat de constienti de noi...Cel mai simplu exemplu e mesajul tip pe care il trimitem la o agenda intreaga.Dar cati dintre noi isi doresc sa raspunda la telefon, iar din celalalt capat , o voce draga sa spuna: "Bai...Te-am sunat sa te urez!Sa-ti zic la multi ani, sa fii misto si de acum inainte!!! " in loc de "Fie ca fulgii care coboara cu ingerii care canta bla bla bla bla "
Nu fac morala, ci doar ma gandeam ca ne pierdem natura divina acum si e pacat!Scriu astazi ca sa-mi urez si eu familia, prietenii, oameni atat de dragi mei, cunostiinte, sa va urez pe toti.Vreau sa va stiu sanatosi pe toti, mai iertatori un pic si mai atenti! Mai cu minte si da mai maturi si mai copii, mai calzi si mai ambitiosi cand trebuie. Sunt mandra de voi si va multumesc! Pentru ce va multumesc? Asta doar eu stiu si asa va ramane :D
Cu tot ce am scris mai sus, cu toata agitatia si ideile noastre, nu pot sa nu ma opresc o secunda si sa nu ma intreb: oare cati plang acum in seara asta si oare cati putem lasa un zambet pe o mutra trista?
Vine Craciunul domnii mei, vine iar fara sa ne intrebe daca suntem de acord, vine aruncand peste tot colinde tipate si filme prea vechi si dulci, vine si ne aduce aminte ca am mai crescut cu un an, ca ar trebui sa fim mai intelepti si mai maturi, cand noi de fapt tanjim la adolescenta. Si mai vine cu vreme urata (inca nu ne-a atins zapada, ci doar gerul).Vine Craciunul si ne intreaba ce ne dorim....Cu gandul la motor si la drum si la mare toti raspundem intr-o secunda: VARA!!!
Ne dorim caldura si soare, suntem legati acum.Suntem niste copii obligati de parinti sa faca teme de care nu au chef.Ne strangem prin carciumi pline de fum, bere si zambete si tristeti.Ne strangem acolo si ne povestim vara personala, si radem si bem si ochii ne stralucesc si nu ne mai pasa ca injuram de mama focului la semafor cele 40 de grade la umbra cu doar cateva de luni in urma.
Suntem prinsi acum, alergam dupa cadouri si rezervari pentru revelioane.Suntem prea agitati si ocupati sa ne mai uitam in jur, abia cand ajungem acasa si privirea se opreste la casca, abia atunci zambim cu gandul la nisipul fierbinte.Cati dintre noi realizeaza ca in perioada asta isi uita sufletele?Fix acum, cand ar trebui sa fim atat de constienti de noi...Cel mai simplu exemplu e mesajul tip pe care il trimitem la o agenda intreaga.Dar cati dintre noi isi doresc sa raspunda la telefon, iar din celalalt capat , o voce draga sa spuna: "Bai...Te-am sunat sa te urez!Sa-ti zic la multi ani, sa fii misto si de acum inainte!!! " in loc de "Fie ca fulgii care coboara cu ingerii care canta bla bla bla bla "
Nu fac morala, ci doar ma gandeam ca ne pierdem natura divina acum si e pacat!Scriu astazi ca sa-mi urez si eu familia, prietenii, oameni atat de dragi mei, cunostiinte, sa va urez pe toti.Vreau sa va stiu sanatosi pe toti, mai iertatori un pic si mai atenti! Mai cu minte si da mai maturi si mai copii, mai calzi si mai ambitiosi cand trebuie. Sunt mandra de voi si va multumesc! Pentru ce va multumesc? Asta doar eu stiu si asa va ramane :D
Cu tot ce am scris mai sus, cu toata agitatia si ideile noastre, nu pot sa nu ma opresc o secunda si sa nu ma intreb: oare cati plang acum in seara asta si oare cati putem lasa un zambet pe o mutra trista?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)